Academicianul Răzvan Theodorescu, președinte executiv la Premiile Brâncoveanu

Academicianul Răzvan Theodorescu, președinte executiv la Premiile Brâncoveanu

Consiliul de Administrație al Fundației Alexandrion a decis numirea vicepreședintului Academiei Române, profesorul Răzvan Theodorescu, în funcția de președinte executiv al juriului instituit pentru decernarea Premiilor Constantin Brâncoveanu pentru anul 2019. La aceeași reuniune s-a decis cooptarea în juriu a academicianului Dumitru Radu Popescu și a regizorului Grigore Gonța. Astfel, componența juriului de decernare a premiilor Constantin și Matei Brancoveanu pentru anul 2019 va fi următoarea: Acad. Dan Berindei –

Read More

Spectacolul „Disney On Ice – Reach For The Stars”, succes total

Spectacolul „Disney On Ice – Reach For The Stars”, succes total

Spectacolul „Disney On Ice – Reach For The Stars” a adus la Bucureşti poveşti în mişcări de balet pe gheaţă, cu episoade de musical, dialoguri teatrale, culori vii şi artificii, provocând emoţii printre cei mai mici şi mai mari fani ai unora dintre cele mai cunoscute personaje ale desenului animat – Mickey şi prietenii, Ariel, Rapunzel, Belle, Bestia, Ana, Elsa sau Olaf. Adulţi şi copii s-au conformat şi au venit

Read More

AVH Kids, noul brand al Academiei Victor Hănescu

AVH Kids, noul brand al Academiei Victor Hănescu

Anul 2019 începe cu vești bune și planuri mari la Academia de tenis Victor Hănescu! AVH Kids,  noul brand al Academiei Victor Hănescu ”Vom acorda atenție specială zonelor de minitenis și beginner, reunite în proiectul AVH KIDS. Avem, în primul rând o echipă bine sudată, pregătită special să lucreze cu cei mici. Am gândit orele astfel încât să fie atractive, copiii să învete prin joc. În plus avem multe surprize

Read More

AQUA Carpatica Kids susține micile mari victorii ale copilăriei la spectacolul Disney On Ice – Reach the Stars

AQUA Carpatica Kids susține micile mari victorii ale copilăriei la spectacolul Disney On Ice – Reach the Stars

Visurile devin realitate atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari în cadrul superproducției Disney On Ice care ajunge în premieră în România cu spectacolul Reach For The Stars, susținut de AQUA Carpatica Kids. Disney On Ice pentru prima dată în România Un fenomen la nivel mondial, Disney On Ice ajunge pentru prima dată în România cu o producție nouă în care Mickey Mouse și prietenii săi sunt gazdele unui spectacol

Read More

Gala Trofeelor Alexandrion și-a ales câștigătorii

Gala Trofeelor Alexandrion și-a ales câștigătorii

Cea de-a patra editie a Galei Trofeelor Alexandrion si-a desemnat castigatorii. In prezenta a aproape 300 de invitati, au fost premiati cei mai buni sportivi romani ai anului trecut. Ceremonia de premiere a avut loc la hotelul Radison Blu. Distinctiile si recompensele financiare oferite in cadrul evenimentului sunt dedicate sportivilor care au obtinut performante deosebite in 2018 si reprezinta singurul demers de acest fel organizat si sustinut in totalitate de

Read More

Concurs cu surprize pline de magie oferite de Aqua Carpatica Kids

Concurs cu surprize pline de magie oferite de Aqua Carpatica Kids

AQUA Carpatica Kids susține micile mari victorii ale celor mici care se vor transforma în unele dintre cele mai frumoase amintiri ale copilăriei lor. Visurile devin realitate, iar cei mici au șansa de a deveni parte din magia Disney și să se întâlnească cu unul dintre personajele lor preferate sau chiar să fie parte dintr-un moment al spectacolului desfășurat în perioada 6-10 februarie 2019, la Romexpo, Pavilionul Central. PREMII: – 1

Read More

Pasiunea pentru sănătate a deschis noi universuri de cunoaștere la Centrul Holistic SOMA

Pasiunea pentru sănătate a deschis noi universuri de cunoaștere la Centrul Holistic SOMA

Ne-am obișnuit cu bolile, ni se pare firesc să ne îmbolnăvim și apelăm cu prea mare ușurință la medicamente. În ultimii ani însă, dezvoltarea medicinei a dus la un progres științific major, descoperind în profunzime funcții și stări ale corpului fizic. Introducerea Medicinei Integrative în sistemul de sănătate mondial a extins cunoașterea „corpurilor” mental, emoțional, afectiv, sufletesc și spiritual. Aceste corpuri se află în profunzimea ființei umane. „Vindecătorul” din noi

Read More

Ediția XX “Magia apei informate” AQUA Carpatica

Ediția XX “Magia apei informate” AQUA Carpatica

Astăzi, in cadrul ediţiei cu numarul XX, am sărbătorit doi ani de Magie a apei informate alături de AQUA Carpatica, în compania copiilor grădiniţei “Dumbrava minunată”, din Pipera, Voluntari.Dupa ora de limba germană plina de “Eis und Winter” (gheaţă şi iarnă), am venit să încălzim şi să luminăm emoţiile copiilor cu caţiva fulgi de zapadă mai prietenoşi, mai luminoşi şi mai coloraţi. Copiii au învăţat deja cât de multă apă

Read More

Răzvan Ivan, tânărul jucător dorit de mai multe echipe, a semnat cu UTA Arad

Răzvan Ivan, tânărul jucător dorit de mai multe echipe, a semnat cu UTA Arad

Răzvan Mihai Ivan, tânărul jucător dorit de mai multe echipe, a semnat cu FC UTA Arad. Printre grupările interesate de achiziționarea puștiului de la Alba Iulia se numără FCSB (imediat după meciul de Cupa României) sau Poli Iași, însă cel mai aproape de realizarea transferului au fost ilfovenii de la Concordia Chiajna. Până la urmă Razvan Mihai Ivan a semnat cu UTA Arad. Ivan joacă pe postul de fundaș dreapta

Read More

Superbet s-a alăturat DeepMind, compania de AI a Google, pentru a aduce la București geniile șahului mondial

Superbet s-a alăturat DeepMind, compania de AI a Google, pentru a aduce la București geniile șahului mondial

10 dintre cei mai buni 12 jucători ai planetei se vor înfrunta în noiembrie în capitala României. Cel mai mare operator de pariuri sportive și jocuri de noroc din România a devenit partener al Grand Chess Tour (GCT), iar una dintre cele opt etape ale Marelui Turneu va primi numele Superbet Rapid & Blitz și va fi găzduită de Capitala noastră în noiembrie 2019. Grand Chess Tour este comparabil cu Liga Campionilor la fotbal sau cu Formula 1 în

Read More